De ce „Dragostea din farfurie”?

Trebuie să recunosc că valul de like-uri noi de pe Facebook m-a convins să revin pe blog cu o nouă postare. Ştiu că mai demult m-a întrebat cineva cum am ales numele blogului şi rămăsese să răspund printr-o postare care s-a lăsat prea mult timp aşteptată.

Desigur ca să vorbesc despre denumirea blogului, trebuie să vă spun de ce am ales să îmi adun gândurile culinare (şi) în online. Pe scurt, ador să gătesc pentru familie şi prieteni şi nu ezit să împart cu ei fiecare reţetă şi „secret” gastronomic pe care le descopăr şi întâlnesc prin bucătăriile în care mă perind (reale sau virtuale).

La insistenţele lor cu „dă-mi şi mie reţeta aia”, insistenţe care, aţi ghicit, au apărut pentru că tot amânam din lene să scriu reţetele, am decis că cea mai eficientă soluţie ar fi să le adun pe toate la un loc în care să aibă toată lumea acces, indiferent dacă sunt sau nu disponibilă să răspund la telefoane şi mailuri.

Şi pentru că tot am luat-o de la zero, am vrut ca denumirea şi blogul să-mi reprezinte pe cât posibil această latură a personalităţii mele. Adică să fie girlie, prietenos, să exprime pasiunea mea pentru gătit, dorinţa de a face lucrurile ca la carte, să cuprindă scurtături eficiente, să pună în valoare arta culinară şi gastronomia deopotrivă, să vă facă să vă doriţi să iubiţi şi voi la fel ca mine tot ce înseamnă domeniul culinar.

Este un blog pentru amatori, pentru cei care doresc să înveţe ceva nou, pentru cei care vor să îşi descopere înclinaţia pentru gătit, pentru studenţi, pentru cupluri şi proaspete mămici, pentru doritorii de nou, pentru cei care îşi doresc să deguste bucate felurite, pentru cei care ştiu că luatul mesei împreună creează coeziune şi întâreşte relaţiile interumane, pentru cei cărora le place să serbeze lucrurile banale în viaţă, pentru cei care ştiu că mâncarea nu este doar hrană pentru corp, ci şi pentru suflet şi care ştiu cât de important e să găseşti ingredientul potrivit la momentul potrivit.

Nu ştiu cum să vă conving că mâncarea fără un dram de dragoste nu are cum să fie gustoasă, nu are cum „să pice bine” (iar despre asta vă poate povesti mai multe Elena) şi, de cele mai multe ori, nu are cum să iasă bine indiferent cu câtă sfinţenie ai respecta reţeta (iar asta am trăit-o pe propria piele de multe ori). De aceea sunt de părere că bucătăria e făcută de oameni cu o pasiune greu de explicat în cuvinte – ca să ştii despre ce vorbesc, trebuie să o simţi dinlăuntrul tău.

Pentru mine povestea cu gătitul a început de la vârsta de 7 ani când am făcut prima dată clătite pentru străbunica mea – draga de ea le-a mâncat deşi erau doar pe jumătate coapte, dar nu a vrut să îmi frângă inima de copil. Iar pasiunea pentru mâncare mi-a cultivat-o mama de când mă ştiu. Ea mi-a făcut cunoscute cele mai interesante combinaţii culinare de care mulţi se feresc şi ca adulţi. Nu îmi aduc aminte când am degustat prima dată brânză cu mucegai, dar ştiu că peşte mâncam încă dinainte să ştiu să vorbesc. Dragostea sau talentul pentru gătit cred că le-am furat de la tata, care mereu are câte un as în mânecă şi mă uimeşte cu ale sale reţete. De atunci drumul meu culinar a început să contorizeze o diplomă de bucătar profesionist, evenimente culinare de toate soiurile (nunţi, botezuri, absolviri etc.) într-un salon cu flux continuu (ah, the rush!! good ol’ days), evenimente mici private (project based), catering, comenzi pentru familii cu copii, comenzi pentru bucate de Sărbători, popasuri în redacţia Good Food, traduceri şi editare de reţete, consultanţă, meniuri create la comandă specială, workshop-uri de gătit pentru amatori, şedinţe de terapie ocupaţională prin gătit – amintiri dulci, pe care nimeni nu poate să mi le fure, şi care nu se opresc aici. Şi, desigur, oamenii! Oameni care împărtăşesc dragostea pentru mâncare şi gătit, oameni de care m-am legat pe viaţă.

Mâncarea pentru mine înseamnă experienţă, înseamnă trăire, înseamnă conexiuni strânse cu familia mea, cu trecutul meu, înseamnă să descopăr noi culturi, arome, tehnici, celebrări, înseamnă compasiune şi prietenie, înseamnă să am umila şansă de a pune în valoare tot ce are natura de oferit – de la primii vlăstari verzi până la animalele sacrificate, care îmi doresc să nu fi murit în van.

Deci, dragii mei cititori, de aici izvorăşte „Dragostea din farfurie”. Vă doresc să vă bucuraţi şi voi de fiecare ingredient folosit, de îmbucăturile care vă aduc laolaltă cu cei dragi şi de noi motive de a (re)descoperi gătitul.