Anul trecut am avut o tentativă de dietă Dukan, m-am ţinut cred că vreo două luni şi am renunţat. În afară de faptul că mă plictisisem să mănânc aceleaşi prostii – mi-am dat seama că de fapt sunt aproape vegetariană, pentru că în perioada aia am mâncat cea mai multă carne şi cele mai multe ouă din viaţa mea –, îmi era dor şi de dulciuri. Îmi pare rău, eu cu îndulcitorii nu o să mă împrietenesc niciodată şi nici cu alte deserturi făcute din prafuri sau alte bazaconii. Degeaba promovez eu ideea de „everything homemade”, dacă bag la fălci aspartam. Am întrerupt regimul într-un moment răscruce, când am început să donez sânge.
Partea bună în toată povestea asta (da, văd şi aşa ceva, câteodată) e că am redus consumul de zahăr (nu am trişat) şi mi-am dat seama că mă simt mult mai bine. Am renunţat la ciocolăţele şi drăcii din astea, mi-am conştientizat dependenţa (zahărul e un drog nenorocit care se ascunde în toate şi nici măcar nu îţi dai seama) şi am luat măsuri.
Desigur că nu aş putea să renunţ definitiv şi irevocabil la zahăr. Important e echilibrul. Aşa că am mers din nou pe ideea de homemade şi prefer să fac deserturi acasă în care eu controlez cantitatea şi calitatea ingredientelor. Deci dacă am poftă de „dulce”, fac eu.
Probabil că şi vouă vă place răsfăţul la primele ore ale dimineţii. Eu, personal, nu îmi pot imagina să îmi încep ziua fără un mic dejun complet care să mă ţină în priză cea mai mare parte a zilei. Asta înseamnă că îmi asigur aportul de nutrienţi necesari şi că îmi aleg combinaţii de alimente din toate categoriile alimentare. Da, şi dulciuri.
Şi ce dulciuri se potrivesc mai bine la micul dejun dacă nu brioşele? Aici m-am jucat puţin şi am adăugat 80g ciocolată neagră (ruptă în bucăţi mici) în mixul de brioşe vegane cu banane, pe care le-am făcut anul trecut. În rest urmează reţeta ca atare. Gata, simplu! Desert pentru micul dejun.