A trecut din nou multă vreme de când am vizitat şi eu blogul, aşa că m-am gândit să îi dau un refresh, să îl fac mai modern şi să mă apuc din nou de treabă.
Am depăşit (cu succes, sper) tumultul pe care mi l-a oferit viaţa anul trecut, m-am mutat de vreo 2 ori între timp şi acum pun bucăţică cu bucăţică lucrurile în ordine. Deci şi blogul, şi noile pasiuni, şi gândurile, dar şi poftele culinare. În tot timpul ăsta m-am bucurat să (re)descopăr că în Bucureşti se mănâncă foarte bine – dacă ştii unde să mergi, desigur.
Şi ca să nu ne mai învărtim după deget, vreau să vă spun direct şi drept despre noul loc pe care l-am descoperit: Delicious Doughnuts. Am trecut pe lângă el de sute de ori, este fix în drumul meu spre casă, dar l-am evitat până ieri, când am căzut moartă coaptă lângă minunăţiile pe care le poţi cumpăra de aici.
Locul arată foarte girlie, fiţos, roz – da, am judecat după aparenţe şi nu trebuia să fac asta. Este o cofetărie-patiserie micuţă şi cochetă, cu preţuri decente şi cu nişte plăcinte făcute după reţete tradiţionale. Pe mine m-au cucerit de la prima îmbucătură.
După ce am văzut ieri pe FB postarea Oanei Titică cu găluştile cu prune, mi s-a pus pata că vreau şi eu. Şi am căutat în cel mai la îndemână loc. Nu aveau (pentru că se vând repede în timpul zilei – nu-i bai, am luat azi). Am zis să nu plec totuşi cu mâna goală, aşa că mi-am asigurat cina cu plăcinte (una cu telemea şi una cu ciuperci), bezele şi gogoşi cu dulceaţă de zmeură. Dragoste la primul dumicat!
Plăcintele crocante, savuroase, nu foarte sărate, nu cu foarte multă ceapă (cum mi s-a întâmplat de atâtea ori), săţioase şi consistente au fost cina perfectă pentru doi. Bezelele au fost precum cele pe care mi le făcea mama când eram copil – crocante, nu foarte dulci şi uşor moi în interior. Foarte diferite ca textură şi gust de bezelele ambalate şi de altele pe care le-am mai testat în cofetării – adesea sunt foarte dulci. Am poftit de mult timp după gustul copilăriei şi l-am regăsit în sfârşit. Iar gogoşile cu dulceaţa de zmeură au fost de vis. În primul rând pentru că nu sunt îmbibate în ulei şi greţoase. Sunt aromate şi pufoase, cu o consistenţă compactă, nu elastică (din nou, compar cu majoritatea gogoşilor din comerţ). Tind să cred că sunt făcute cu drojdie, nu cu alţi agenţi de creştere – ceea ce e minunat!
Şi vitrinele sunt pline de prăjituri pe care de abia aştept să le testez: plăcintă cu iaurt, plăcintă cu vişine şi plăcintă cu prune (fără zahăr!), salam de biscuiţi, cheesecake, tarte cu fructe şi cu ciocolată, învârtite cu mere şi cu brânză, plăcintă cu carne de pui şi vită, cu brânză şi spanac, cu brânză şi praz – astea sunt doar pe lista mea 😀 Restul le puteţi descoperi şi voi.
M-am bucurat să văd că prăjiturile se vând (seara nu prea mai găseşti), deci mereu sunt proaspete. În timpul zilei este coadă (gestionabilă – nu am aşteptat mult la rând) – ceea ce e din nou un semn bun! Alte bonus points le primesc pentru că îşi menţin pagina de FB activă şi au şi site, chiar dacă e un magazin mic.
Mă bucur că există aşa ceva în cartier. Pentru că, trebuie să recunosc, m-am necăjit niţel când am văzut că s-a desfiinţat cofetăria mea preferată de pe Decebal (Doamne, ce prăjituri şi ce îngheţată aveau oamenii ăia!). Îmi doream o altă cofetărie în afară de Alice, care te sperie cu preţurile la prăjiturile care arată la diferit, dar au în fond acelaşi gust – care este mult prea dulce. (Note: Alice nu a mai făcut chestii mişto de cel puţin 10 ani. Atunci erau pe val pentru că aveau lucruri făcute ca lumea, pe urmă s-au prostit, dar treaba lor.)
Finally! Nu mai trebuie să merg la Câmpina sau la Galaţi pentru o prăjitură bună (Dar tot o să merg pentru că ecler şi canoli 😀 )
