Habar nu am dacă s-a terminat sau nu Campionatul Mondial, tare mi-e dor să mă mai uit la un meci, iar porţia asta de nachos doar la o bere rece şi la fotbal mă face să mă gândesc.

M-am ţinut departe de blog şi alte distracţii, am fost în vacanţă prin Europa şi am muncit cu spor la noul meu proiect (pentru cine nu ştie încă, Psihologul Tău este copilaşul meu drag).

Şi că să nu zică lumea rea că nu mai gătesc, vă dau şi reţeta asta simplă, făcută pe fugă într-un orăşel din Germania. Tare bine au mers nachos ăştia cu bere nemţească (am decretat că my fav e Duckstein, o blondă-roşcată din Hamburg).

Încă nu am învăţat să fac (ca e greu cu masa harina în Românica), aşa că am cumpărat o pungă de tortilla chips (simpli, cu sare) din supermarket, i-am aşezat într-o tavă încăpătoare şi am presărat peste ei ardei gras + iute şi roşii tăiate cubuleţe, apoi cheddar ras (merge orice tip de brânză maturată care se topeşte uşor la cuptor – o să încerc şi cu brânză pentru fondue data viitoare). Am dat totul la cuptor până când s-a topit caşcavalul, apoi am presărat ceapă verde tocată grosier. Ar mai fi mers şi nişte coriandru proaspăt, dar nu am găsit. Se serveşte cu guacamole şi salsa şi bineînţeles cu bere. Hai noroc! Şi poftă bună!

Citeşte şi...  Panzanella - my way