Săptămâna trecută într-o zi frumoasă de miercuri se întâmpla cel mai frumos eveniment la care am participat până acum: GoodFood BBQ party. Desigur că nu pot fi obiectivă în ceea ce urmează să citiţi pentru că am participat direct în organizarea evenimentului şi mi-am dorit foarte mult să iasă bine (ceea ce s-a şi întâmplat, din spusele altora).
Împreună cu dragele mele colege de la GoodFood (Mazi, Oana şi Alexandra) am conceput un meniu îmbelşugat de BBQ care să satisfacă toate gusturile (fie ele carnivore sau vegetariene).
Sub umbra unui nuc imens din grădina restaurantului La Seratta, un loc cu adevărat special pentru evenimente şi petreceri, la mesele/fotoliile/păturile aşezate direct pe iarbă, invitaţii aşteptau cu nerăbdare să înceapă cel mai mişto BBQ ever.

 

În timp ce pe grătar sfârâiau micii, cârnaţii, burgerii, frigăruile (toate din carne de curcan de la Peneş Curcanul), invitaţii noştri au putut savura aperitivele reci: spreads&dips servite cu grisine rustice (făcute de little ol’me) şi bruschete cu usturoi stropite cu ulei de măsline. Nu pot spune exact care din ele a avut mai mult succes, dar ştiu că s-a mâncat bine din sosul de ardei copţi şi nuci, humusul, pasta de măsline şi crema de brânză cu verdeţuri.

 

Citeşte şi...  E foarte uşor să faci un bine - donează sânge

Când cârneturile au fost gata, toţi au năvălit spre bufet şi au aşezat pe farfurii cele mai tentante garnituri: porumb copt cu unt aromat, salată de vinete cu dressing de susan, cuşcuş cu de toate (literally cu de toate – marca Mazi), salată mediteraneeană de cartofi, salată de ardei copţi, capere şi seminţe de pin, coleslaw şi salată de cartofi cu maioneză.

 

Pentru un plus de aromă fiecare a dat mai mult gust preparatelor cu sosul Heinz preferat.
Un alt succes a fost salata cu piept de curcan (tot de la Peneş) care nu prea s-a potrivit să fie servit ca garnitură. M-am prins că vă place foarte mult chutney-ul de mango (that’s great, cuz i love it!)
Şi cum e normal am păstrat ce e mai bun pentru final: deserturile! Care au sosit cu fast ca la nuntă. Acestea au fost fotografiate mai mult timp decât a durat să dispară complet de pe masă. Papilele invitaţilor noştri s-au bucurat de chocolate chip cookies, tarte cu fructe de pădure, tarte cu lămâie şi lime, banana bread, crumble de prune şi migdale (my favorite – damn you, Oana, for creating a new obsession) şi minunatul tort de ciocolată şi caramel făcut de Alexandra.

 

A fost o seară care mi-a încântat sufletul!

Foto credits: Cristina Ardelean (crisardelean.ro)

Iar dacă pozele nu vorbesc de la sine, iată ce-au mai scris şi alţii despre minunatul BBQ party:

Citeşte şi...  Schimbare