Ieri m-a anunţat prietena mea Elena că azi este ziua intenaţională a Food Photography şi mi-a dat o provocare să dăm sfoară-n ţară, dar şi să vă oferim mici surprize.

Desigur ador să îmi pun amprenta personală cât mai mult posibil. Aşa că o să vă povestesc puţin despre experienţa mea în domeniul acesta şi cât de mult (sau de puţin) îl îndrăgesc.

Îmi aduc aminte când am cumpărat prima revistă GoodFood, era vară, coperta avea un desert cu multe fructe, a fost atracţie instantanee. Apoi am tânjit îndelung la frumoasele fotografii şi reţete, le-am făcut şi am rămas puţin dezamăgită că nu întotdeauna îmi ieşeau ca în poză.

Ulterior, viaţa mi-a rezervat surpriza să mă alătur şi să particip la câteva şedinţe foto de food. Abia atunci am înţeles câtă muncă şi creativitate îţi trebuie ca să obţii o poză impresionantă. Pentru o singură reţetă se trag sute de cadre, se folosesc multe props-uri (accesorii şi decoruri – de la linguriţe, farfuriuţe, şervete până la buburuze de plastic sau jeleuri), efecte de styling (vopseluri, spray-uri cu ulei şi glicerine), lumini şi foarte multăăăă răbdaaare. Mereu am rămas fascinată de această doză de răbdare care de cele mai multe ori îmi lipseşte când vine vremea să mă joc de-a fotograful – da, pentru mine este o joacă, sunt ferm convinsă că nu o să îmi placă niciodată mai mult să pozez mâncare decât să o fac.

Citeşte şi...  10 locuri pentru întâlniri romantice (de vară)

Ah, şi la cele de mai sus se adaugă faptul că mâncarea nu e tocmai întotdeauna comestibilă şi suferă mici modificări în photoshop. Da, da, photoshop nu e doar ca să subţieze corpurile manechinelor, ci şi ca să te facă să băleşti îndelung când deschizi o revistă cu mâncare 🙂

De când am pornit blogul am început să învăţ încetişor cum e treaba cu lumina naturală, cât de important e să ai la îndemână o tonă de chestii (doar aparent) inutile, o cameră bună (pe care să ştii să o foloseşti), că e important să faci multe multe multe poze pentru că aşa vezi greşelile şi cum să îmbunătăţeşti totul. Mi-am cultivat răbdarea şi i-am încurajat şi pe pofticioşii de lângă mine să facă la fel (sorry for all the cold dinners 🙂 ).

Ştiu că mai am multe de învăţat şi timpul este mereu parcă prea scurt. Aşa că uraţi-mi succes în continuare pe drumul acesta şi eu voi încerca să vă ispitesc cu mai multe bunătăţi.