Relansarea blogului este ocazia perfectă pentru a aduce și în online schimbările majore care s-au petrecut în viața mea de la ultima postare și până acum.

Cum îmi e obiceiul, m-am ținut ocupată și am adus un val de schimbări pe toate planurile. Nu aș fi eu dacă traseul vieții mi-ar fi liniar, nu? Zbuciumul mi-e prieten de cursă lungă, iar plictiseala cel mai mare dușman.

Să lăsăm totuși metaforele pentru mai încolo și să vă dau vestea cea mai mare:

M-am logodit!

Da, da, era și cazul, nu? La vârsta mea… 😀 (da, încă folosesc emoticoane, la vârsta mea…)

Ce să zic? Mi-a făcut o ofertă pe care nu am putut să o refuz. Încă de la a doua întâlnire mi-a spus categoric că o să mă facă fericită – mă uitam la el și mă gândeam ”Uite-l și pe arogantul ăsta? Ce știe el despre fericirea mea? De abia m-a cunoscut.” – și nu doar că s-a ținut de cuvânt până acum, dar face asta în fiecare zi. Nu știu cum, are el armele lui secrete.

Anul ăsta ne căsătorim, ne mutăm (a câta oară?) – de data asta la casa noastră la care tot muncim de anul trecut.

Tot anul ăsta schimbăm și prefixul. Prefixul ăla care cică ne aduce în miezul maturității. El a trecut deja prin asta. Pare ok. Eu sunt încă terifiată. Mă obsedează schimbarea asta încă de când am sărit pragul de 25 de ani (criza sfertului de viață much?). Mai am până la sfârșitul anului timp să îmi domolesc teama.

Citeşte şi...  10 răcoritoare pe timp de caniculă

Și cum nu sunt eu tocmai aia care să stea cu mâinile în sân să aștepte să cadă drobul de sare am început încă de anul trecut, desigur, să fac niște schimbări și pe acest plan.

 

Mă pregătesc să fiu mamă

Prin asta înțeleg un proces de durată în care am nevoie să mă concentrez pe toate aspectele meseriei de părinte: Ce o să-l învăț pe copilul meu? Ce model o să îi ofer în viață? Ce tip de părinți vom fi? Ce va învăța el din mariajul nostru? Cum voi avea timp pentru toate – job, hobby-uri, căsnicie, educația copilului și a noastră, joacă, treburi casnice, sport și tot restul?

După o scurtă panică mi-am dat seama că pentru asta m-am pregătit toată viața. Că acum o să îmi dau ”masteratul” în organizare și că mai trebuie să includ un aspect pe care l-am ignorat îndelungat datorită lipsei de grijă a tinereții când toate se rezolvau de la sine: sănătatea.

Desigur, ca să fiu o soție și o mamă bună trebuie să fiu sănătoasă ca să mă pot bucura de familia mea și ei de mine. Sedentarismul mă seacă de energie, m-a cocoșat, mi-a furat tinerețea. Sau cel puțin așa simt.

Până de curând, când am decis să spun stop.  Deja am vreo doi ani de când tot experimentez diferite sporturi și tehnici în căutarea stilului de viață care mi se potrivește cel mai bine. Tind să cred că am descoperit ceea ce mi se potrivește. În sfârșit.

Citeşte şi...  Cina de la supermarket

Pentru că medici, nutriționiști, psihologi, sportivi recomandă schimbarea stilului de viață pe termen lung, nu etape sinusoidale de sesiuni de sport epuziante, urmate de perioade leneșe dominate de fast-food, am ales această direcție și pentru mine.

E un proces care știu că o să mă ajute mult de acum încolo. Deja simt efectele benefice și acestea se resimt în toate aspectele vieții cotidiene – de aia se numește stil de viață, nu?

Schimbări miraculoase?

Nu cred în schimbări miraculoase și cred că tocmai aceste promisiuni false m-au descurajat până acum. De aceea cunoașterea de sine e cel mai important lucru în tot ceea ce îți dorești în viață – găsirea jobului, partenerului, sportului, stilului vestimentar, dietei… continuă tu lista. Pentru a putea progresa e nevoie să îți știi punctele forte și limitările. Chiar și când vrei să îți schimbi stilul de viață. Dacă mai vrei să și slăbești, cu atât mai mult e nevoie de această cunoaștere de sine.

Dacă și pe tine te-au descurajat  încercările nereușite de a produce schimbări de durată, te invit să urmărești micul meu jurnal în care mi-am propus să mă concentrez pe provocările întâlnite. Pe care le-am depășit, cu care încă mă confrunt, ce tehnici au mers și care nu au mers, ce cărți m-au ajutat și care mi s-au părut absurde, cum se împletesc pasiunea pentru gătit și mâncare  cu noile schimbări. Nu mi-e frică să fiu vulnerabilă.

Citeşte şi...  Pedometrul - noul accesoriu fashion

Eu nu pot să țin dietă

Asta mi-a fost clar încă de la început. De aceea schimbarea stilului de viață funcționează pentru mine. De aceea e nevoie de lucruri mici, de obiceiuri noi, implementate pe termen lung.

Poate că nu sună tentant, dar este o abordare realistă și, cel mai important, care funcționează.

Vrei să afli mai multe? Te invit să citești si ce va urma.

———————————————————————-

Ilustrația de mai sus a fost realizată de Jerome special pentru noi și a fost o surpriză din partea lui Bogdan, pe vremea când m-a dus în turn la Galați. Se află sub protecția copyright-ului.