Autor: Ioana

Dovlecei umpluți cu ricotta și ierburi aromatice

Cea mai mișto rețetă pe care am făcut-o în ultima perioadă. Știu că e greu să mă întrec pe mine însămi, dar cred că vara asta am reușit – din mai multe puncte de vedere. Am reușit în sfârșit să termin și eu o facultate – de data asta mi-am păstrat nervii la saramură și am reușit să nu mai îmi bag picioarele deși tot cu profesori de mâna a șaptea am avut de-a face. Plus că, după câți bani au intrat în contul facultății, e mai greu cu „băgatul picioarelor„. Adică măcar o diplomă să cumpere banii ăia,...

Read More

Bruschete cu brânză de capră și piersici

Cum mai ziceam acum niște săptămâni, lucrul meu preferat la vară este belșugul de ingrediente proaspete, pe care pot să le folosesc într-o varietate largă de rețete, de la simple la complicate, de la tradiționale la moderne. Piersicile sunt printre fructele mele preferate, mai ales daca sunt coapte bine și natural (ceea ce nu am mai văzut demult). Adaug pe listă și nectarinele, mai ales cele cu miezul alb, pe care, de asemenea, nu le-am văzut de ceva vreme. Poate că ați gustat și voi piersicile pregătitep e grătar – sunt demențiale. Se caramelizează de la topirea zahărului din...

Read More

Tartă cu cremă de lămâie și zmeură

De obicei nu le am cu deserturile, dar din când în când o mai comit și de data asta am obținut o bucățică de Rai. Tarta cu lămâie este un desert foarte delicat și răcoritor, adesea consumat pe timp de vară. La 40 de grade nu prea îmi priește ciocolata și nici nu mă tentează prea mult. Dar am poftă de deserturi și în loc să dau gata o pungă de napolitane (sau orice altă prostie plină de zahăr), prefer să îmi pregătesc singură deserturi în care controlez cantitatea de zahăr folosită. Crema asta de lămâie e atât de bună...

Read More

10 răcoritoare pe timp de caniculă

V-am spus cât de mult nu suport vara? De prea multe ori, cred. Mă trezește prea devreme, mă topește, mă nenorocește. Când mă uit pe cer și văd soarele, mi se face brusc greață și îmi vine să mă bag la loc în pat. Dar cică suntem adulți și astea sunt mofturi de prințesă (cică mi s-a mai spus și asta). Așa că trebuie să găsesc toate resursele și puterile să pot să supraviețuiesc până la jumătatea lui septembrie când lucrurile încep să se apropie de normal. Asta înseamnă că, pe lângă rețetele ultra mega rapide, ușoare și care...

Read More

Cremă de lapte cu vanilie și fructul pasiunii

Un fruct cu o culoare interesantă, atât la exterior (mov), cât și la interior (galben aprins), fructul pasiunii se găsește de câțiva ani și în România. Deși trebuie să îl vânezi ceva timp pentru că nu e mereu în sezon și nu se poate cumpăra de la toate magazinele, el merită alergătura pentru aroma sa deosebită. Fructul pasiunii se mai numește și maracuja (se pronunță maracuia). Este foarte ușor de consumat. Se taie pe jumătate și miezul se scobește foarte ușor cu o linguriță. Miezul este formal dintr-o substanță gelatinoasă galbenă care încorporează semințele negre. Se consumă doar miezul....

Read More