Îl găseşti la Simbio în următoarele 2 săptămâni (îi ţin pumnii Danei Nica şi întregii echipe să reziste mai mult pentru noi, pofticioşii).
De ce sunt aşa de speciali? Pentru că sunt the real deal. Nu se compară cu niciun burger de la vreun fast-food. Carnea este „pe bune” de vită, suculentă, bine asezonată, iar burgerul se face după propriul tău gust (îl vrei în sânge sau bine-făcut?).
Burgerul vine cu toppinguri de bază (ceapă, roşii, frunze de salată), dar poţi suplimenta cu ceea ce îţi face cu ochiul. Şi ai de unde alege: avocado, ceapă caramelizată, castraveţi muraţi, bacon crocant, roşii uscate şi o varietate de brânzeturi (swiss, cheddar, cu mucegai, gouda, mozzarella sau de capră), toate la 3 lei fiecare.
Cu chiflele e o altă poveste. Ei bine, ele sunt făcute chiar acolo, chiar de ei şi sunt pufoase în interior cu o crustă crocantă în exterior. Pâine aşa de bună doar la Rue du pain mai găseşti.
Şi în loc de încheiere, să vă povestesc despre frumuseţea din poză. Este un burger făcut medium rare (nici în sânge, nici bine-făcut), de mărimea i-could-eat-a-whole-cow (ia-ţi aşa doar dacă îţi e foarte foame pentru că altfel nu îl vei putea da gata), fără toppingul de ceapă. Ca extra toppings, preferatele mele sunt: ceapa caramelizată (motto-ul meu e: niciun burger fără ceapă caramelizată!), swiss cheese şi castraveţi muraţi. Burgerul s-a bălăcit bine într-un sos barbecue care creează dependenţă (da, şi el e făcut tot de cei de la Simbio). Şi alături stau frumos în farfurie nişte cartofi copţi crocanţi şi condimentaţi.
Simbio e ceva de vis! Dacă nu ai încercat până acum meniul lor, ar fi bine să dai o fugă şi să te bucuri din plin de ouăle florentine, de crema de ciocolată şi whiskey, de un brunch cu Mimosa şi de nişte sandviciuri tuna melt bune de te lingi pe degete. Da, astea sunt preferatele mele şi, deşi ştiu că întreg meniul este foarte gustos, cu greu mă poate convinge cineva să comand altceva. Simbio creează dependenţă şi mereu mă întorc cu plăcere, cu încredere în calitatea ingredientelor folosite şi, mai ales, cu o poftă greu de stăpânit.
Va urma.