Obsesia a pornit de aici după ce noua mea colega de la GoodFood, Oana Titică, a adus la birou o mostră dintr-un desert pe care nu-l gustasem până atunci. Nu arăta deloc sexy*, întors cu fundul sus într-o caserolă de plastic, iar cum prunele nu erau my BFFs eram uşor sceptică în privinţa acestui crumble cu prune.
DAR mi-am schimbat instantaneu părerea după ce am savurat prima îmbucătură şi gustul mi-a rămas întipărit în celulele nervoase cele mai ascunse. Desigur că am mai cerut o porţie, iar când desertul s-a mai „întâmplat” o dată la faimosul GoodFood BBQ party i-am îndemnat pe prietenii lângă care mă aflam să nu rateze minunatul desert.

De ce mi se pare atât de minunat? Simplu:

  • este uşor de făcut
  • este sănătos
  • poate fi consumat cald sau rece

Şi pentru că într-o seară îmi frigeau buzele după un crumble, am adunat de prin cămară şi frigider ingrediente pentru o reţetă adaptată.

Am curăţat de sâmburi 700g de prune şi 4 nectarine, apoi le-am tăiat în sferturi (sau în bucăţi mai mici unde a fost cazul) şi le-am lăsat deoparte după ce am presărat peste ele 100g de zahăr Demerara (se găseşte la Mega Image). Între timp, am mixat în robotul de bucătărie 150g de făină, 150g de unt sărat, 150g de zahăr Demerara şi 1 pumn de migdale (atât am avut atunci la îndemână – după reţeta Oanei cu mai multe migdale iese şi mai bun topping-ul). Apoi am transferat totul într-un  castron şi am încorporat în aluat, cu o lingură, 150g fulgi de secară.
Am răsturnat fructele într-o gratinieră (vas termorezintent) şi le-am acoperit cu topping-ul. Apoi am dat totul la cuptorul preîncălzit la 200 grade C (aproape la maxim pe gaz) şi am lăsat crumble-ul să se rumenească bine.

Citeşte şi...  Tartă cu prune şi migdale

Nu ştiu cât timp exact pentru că mi-am format un defect să nu mă uit la ceas când gătesc, ci să mă orientez după ce îmi comunică mâncarea.

Sfat: prunele rotunde (damsons) sunt mai bune pentru acest desert deoarece sunt mult mai zemoaase şi mai dulci. Eu am folosit prune româneşti din acelea lunguieţe şi am adăugat nectarinele pentru un plus de dulceaţă.

La sfatul Oanei, când prăjitura a fost gata am stropit-o din plin cu smântână lichidă şi am mâncat cu poftă, dar încet cum m-a învăţat Elena. Pot să spun că am fost mulţumită de micul meu experiment, prăjitura mi-a bucurat papilele vreo 4 zile (dacă era de ciocolată sigur dispărea mai repede) şi a fost suficientă cât să o împart cu iubitul meu pofticios, dar şi cu adorabilele mele colege.

*m-am convins ulterior că cel mai bine  arată în vasul în care a fost pregătit. Dacă ai invitaţi, cel mai bine prepari desertul în vase mici ramekin.