Paradisul pescarilor e şi Paradisul meu

Paradisul pescarilor e şi Paradisul meu

Anul ăsta simt în sfârşit că mi-am satisfăcut pe deplin poftele pescăreşti. M-am mutat recent mai aproape de Obor, a cărei pescărie este foarte bine aprovizionată mereu cu peşte proaspăt de diferite soiuri. În plus, am descoperit Berezka, un magazin cu produse slave, în principal ruseşti, care a devenit sursa mea pentru peşte afumat, marinat şi la conservă (pe lângă fabuloşii colţunaşi, desigur, dar despre ei într-o postare viitoare).

Un alt plus este că în sfârşit am un partener cu care pot să împart aceste bucurii culinare. De fapt, el este cel care direcţionează meniurile spre aria pescărească.

M-am bucurat incredibil vara asta de o vacanţă ultra relaxantă pe malurile mării noastre. Şi în sfârşit pot spune că pe lângă aerul sărat, am fost îmbiată, după foooooaaaarte mult timp, cu aroma preparatelor din peşte ale restaurantelor, care s-au înmulţit şi ai căror bucătari s-au întrecut pe ei înşişi. Dar eu am un loc preferat unde merg să mănânc peşte. Se numeşte Paradisul pescarilor şi cu greu poate fi înlocuit în topul preferinţelor.

Am descoperit Paradisul pescarilor acum câţiva ani în micile noastre escapade spre litoral. Mergeam alene pe aleea Brindisi din Neptun şi căutam un loc unde să ne luăm prânzul. Tocmai trecusem de o terasă de unde bubuia muzica îngrozitor (sincer, mă dureau organele interne de la nenorocirea aia de muzică şi, din păcate, terasa încă există) când tocmai ne-a abordat un nene zâmbitor care ne-a invitat să încercăm preparatele din peşte de la terasa peste care tocmai era să trecem cu vederea. Am văzut că mesele erau pline – contrast mare faţă de toate celelalte localuri, prin care bătea vântul – aşa că ne-am riscat şi nu am regretat o secundă.

Meniul, doldora de peşte proaspăt, era foarte ofertant şi m-am decis cu greu să aleg. Nu puteam să refuz porţia clasică de hamsii şi berea rece, dar cel mai mult m-am entuziasmat când am văzut că au zargan şi chefal – preferaţii mei.

Serviciul a fost incredibil. Ospătarii se mişcă repede, sunt atenţi, nici nu te sâcâie, nici nu te ignoră total, mereu sunt zâmbitori şi cunosc meniul pentru a-l prezenta clienţilor – capitol la care, să fim serioşi, foarte multe (să se înţeleagă: FOARTE MULTE) localuri eşuează în a-ţi oferi. Experienţa culinară trebuie să fie completă, adică pe lângă mâncarea excelentă, trebuie să existe şi serviciu excelent. Aici găseşti aşa ceva.

Mâncare bună la Paradisul pescarilor

http://Crap%20de%20Dunăre%20şi%20rapane%20la%20grătar

Crap de Dunăre şi rapane la grătar

http://Icre%20de%20crap,%20hamsii%20şi%20turtă%20proaspătă

Icre de crap, hamsii şi turtă proaspătă

http://Degeţetele%20de%20pui%20cu%20sos%20criminal,%20hamsii%20şi%20salată%20de%20varză

Degeţetele de pui cu sos criminal, hamsii şi salată de varză

http://Borş%20de%20peşte%20cu%20perişoare%20(fără%20oase)

Borş de peşte cu perişoare (fără oase)

M-am întors. Mulţi ani la rând, când am prins ocazia să trec prin Neptun, nu am ratat masa de la Paradisul pescarilor. Iar tot ceea ce am descris s-a păstrat în timp. Serviciu bun, mâncare bună, preţuri bune. Îmi pare rău că nu am făcut mai multe poze. Cred că eram pur şi simplu complet deconectată de tot, relaxată deplin şi savuram clipele petrecute cu iubitul meu, pe lângă preparatele minunate şi vinul/berea rece.

Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă la Neptun, ceea ce nu am mai făcut de ceva timp. Nu am ratat o zi în care să nu fi luat măcar una din mesele principale la Paradisul pescarilor. Şi mă bucur mult pentru că am avut din nou ocazia să am acces la bunătăţile pescăreşti chiar pe malul mării, în aerul sărat al brizei.

În nicio zi nu au lipsit hamsiile de pe masa noastră. Deşi la început erau acompaniate de bere, ne-am dedat treptat la vinul casei – alb şi rece, perfect pentru o zi toridă de vară. Am încercat şi rapane pentru prima oară – excelente! Nu mă mai săturam de aceste delicatese. Le-am mâncat cât am putut de încet pentru a simţi pe deplin gustul şi textura. Entuziasmul a fost maxim când am văzut că ospătarul nu a minţit (doar se întâmplă adesea, nu?) şi mi-a adus crap de Dunăre cum cerusem – fript pe grătar, rumen, crocant şi suculent în interior. Borşul de peşte a fost şi el demenţial. Şi eu nu mănânc borş de peşte de obicei. Acesta era făcut cu perişoare de peşte – deci nu avea oase.

În rest, meniul cuprinde şi alte bunătăţi. Degeţele de pui cu sos criminal (crocante şi foarte gustoase, servite cu un sos picant, care nu m-am prins ce conţine exact – au fost preferatele lui Bogdan), tochitură dobrogeană cu mămăligă (am fost puţin dezamăgită că nu avea şi organe, dar pot să înţeleg decizia aceasta pentru că nu foarte multă lume mănâncă rinichi şi alte „ciudăţenii”) – foarte gustoasă, picantă, îndestulătoare -, turte proaspete, pe care le-am mâncat cu icre şi ceapă (yay, CEAPĂ!!! 😀 ), pastramă de oaie, cârnaţi de oaie, oaie, oaie, oaie (oare nu e faimoasă Dobrogra pentru această minunată resursă!?) – tot ce am mâncat a fost de nota 10.

De ce să alegi, totuşi, Paradisul pescarilor?

Dar să lăsăm puţin mâncarea la o parte. Vreau să vă spun despre oamenii care lucrează la Paradisul pescarilor. Într-unul din ani, am avut în grupul nostru şi un neamţ, care evident, nu vorbea româneşte. Încercam să îi explicăm meniul, dar era greu şi în engleză (acum, pe bune, voi câte feluri de peşte ştiţi să denumiţi în engleză?). Ne aude unul dintre ospătari că ne chinuia talentul şi îl întreabă pe baiat ce ar dori să mănânce. În germană. Ne-a picat mufa la toţi. Ospătarul era de fapt şeful de sală, sosia lui Dorinel Munteanu (Bogdan Popa), despre care a scris şi Internetul la un moment dat. Omul vorbea nemţeşte şi parcă ne-a mai zis că ştie câteva limbi, dar am uitat. Mi s-a părut incredibil. Este greu să găseşti oameni vorbitori de engleză în Capitală, dar ce să mai spunem de o limbă aşa de complicată ca germana, la o braserie de pe litoral. Incredibil!

 

Toţi ospătarii sunt mereu cu ochii pe clienţi, prompţi, amabili, respectuoşi, cunosc meniul bine şi zbârnâie sub privile bucătarului-şef care adesea iese din bucătărie şi priveşte spre clienţi, să vadă dacă se bucură de mâncare, spre grătar, spre meniul afişat la intrare, iar uneori ajustează şi cele mai mici detalii – îndepărtează frunzele uscate de la plante, aranjează pliurile feţelor de masă şi acordă atenţie mesenilor. În plus, am impresia că şi-a implicat şi familia în afacere, întrucât, într-o zi am auzit-o pe una din ospătăriţe strigându-l „Tată!„. Incredibil!

Cu un mic google, vei descoperi că Paradisul pescarilor este un local cu tradiţie, fiind, la vremea respectivă preferatul Ceauşeştilor. Not too shabby!

Eu îmi doresc ca în fiecare an să pot ajunge măcar o zi în Neptun, la Paradisul pescarilor, să îmi savurez porţia de zdravănă de peşte şi să mă bucur din nou de experienţa pe care mi-o oferă oamenii de acolo.

bucătar, psiholog, web developer si eternă studentă

View my other posts

2 comments

  1. Catalin

    Am mancat si eu la Paradisul Pescarilor dupa multe alte restaurante din Neptun , nota 10++++++pentru aceasta terasa multumiri si ospatarului Bogdan care a fost la inaltime , nici nu închideam meniul si deja aveam tacamurile la masa iar el langa masa pentru a lua comanda , dupa maxim 15- 20 min masa era servita, mancare proaspata si bine pregatita.Felicitari Paradisul Pescarilor nota 10+ , cu siguranta voi reveni si la anul .Recomand cu drag.


  2. Author
    Ioana

    Multumesc pentru comentariu, Catalin. Si eu de abia astept sa revin. Au cel mai bun serviciu de pe litoral! De mancare cred ca am zis deja destule :))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline
Inline