Mi-am luat şi un uscător de salată ca să nu mai găsesc pretexte de genul „nu-mi place salata că e fleşcăită”. Aşa că am ajuns să rup frunzele unei salate romane (se găseşte la Kaufland) pe care le-am pus într-un bol. Am scurs zeama dintr-o conservă de ton în suc propriu, pe care l-am amestecat cu 150g de iaurt. Am adăugat şi 1 lingură ulei de măsline pentru gust. Am asezonat după gust, am amestecat totul cu frunzele de salată şi am presărat şi 1-2 mâini de crutoane (pâine tăiată cu cubuleţe, amestecate cu ulei de măsline, usturoi, ierburi aromatice).
Când am făcut poza am fost mai leneşă şi am folosit salată din pungă (care e mai bună decât o pungă de chipsuri şi care merită să o înlocuieşti cu o salată întreagă, proaspătă) şi am adăugat un ou ochi pentru că îmi era destul de foame. Puteţi folosi şi salata iceberg. De obicei, prefer frunzele de un verde intens care au mai mulţi nutrienţi (salata romană, lolo, salata creaţă, rucola). Lăptuca sau cum îi spunem noi simplu salata nu îmi place decât primăvara când este în sezon. În restul timpului, mi se pare că are frunzele prea tari şi mă simt ca o capră care rumegă şi atât. Nu mi se pare că are vreun gust.
Capitolul „salată” m-a făcut să învăţ câteva dressinguri fără prea multe grăsimi (salata cu ton este mult mai gustoasă cu maioneză, dar am fost cuminte şi am adăugat iaurt) şi că, atunci când ţi-e foame şi nu mai ai răbdare, e mai bină să ronţăi nişte salată din pungă decât să dai gata 3 pungi de chipsuri sau alte chestii mai nasoale.
Deci ţineţi-mi pumnii să reuşesc să creez o idilă cu salata, o descoperire nouă pentru mine.
