Cică diseară e meci. Yey… cred. Mi-am depăşit în liceu perioada microbistă şi nu mă mai interesează genul ăsta de activităţi. Dar nici nu mă deranjează să îmi răsfăţ morocănosul cu o gustare „masculină” în seri tematice ca aceasta.

Deci lângă o bere cu băieţii sau în faţa TV-ului la meci, aş vrea eu să-l văd pe mofturosul care nu mai cere o porţie.

Pe principiul fast-food mai sănătos, vă prezint puiul prăjit inspirat după o reţetă a lui Graham Elliot.

Am opărit 6 ciocănele de pui (timp de 3-4 minute) în apă cu sare. Apoi le-am scurs bine de apă, le-am dat prin lapte bătut şi făină (amestecată cu sare, piper, pudră de ardei cayenne), apoi iar prin lapte şi făină. Am scuturat excesul şi le-am prăjit în baie de ulei (atenţie! uleiul trebuie să fie încins bine, altfel aluatul format se va îmbiba de ulei şi nu va mai fi crocant), 4-5 minute, până când s-au pătruns bine. Gata! E atât de simplu.

Acum ia o bere în mână şi enjoy the not so junk food.

PONT: Laptele bătut chiar face diferenţa. Desigur îl poţi amesteca şi cu ou dacă doreşti, dar textura crocantă i se datorează lapte lui bătut amestecat cu făină.