Vegane adică fără ingrediente de origine animală. Adică de post.

Treaba asta s-a întamplat din întâmplare. Din lene (nimeni nu s-a dus să cumpere unt) şi din zăpăceală (mi-am dat seama că nu am pus ouă când brioşele erau deja în cuptor).

Şi chiar dacă cică e greu să găteşti chestii vegane, mai ales deserturi, reţeta asta demonstrează contrariul. Pentru lazy people ca mine: folosiţi robotul. Merge. Singurul pas în care nu l-am folosit este la cernutul făinii – m-am obişnuit să îmi înving lenea pentru că rezultatul merită.

Deci am cernut 300g de făină albă (merge şi cu făină integrală – ideea e să fie făina aerată, poţi încorpora tărâţele rămase în sită, după aceea). Am mărunţit în robot 100g de nuci fooooaaartee bineee curăţate (mi-a trecut lenea şi la pasul ăsta după ce am păţit-o de câteva ori muşcând cu poftă din prăjiturile… mele). Apoi am adăugat peste ele 3 banane medii şi am mixat în continuare. Peste ele am pus 150g de zahăr, făina cernută, 100ml de ulei, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, un praf de sare şi 2 linguri de rom negru (yes, i’m a sucker for alcohol in food). Am încins cuptorul la 180°C. Am umplut tava de brioşe şi le-am dat la cuptor timp de 15-20 de minute, până s-au rumenit frumos şi au trecut testul scobitorii.

Citeşte şi...  Bruschete cu brânză de capră și piersici

Deja am făcut testul calităţii. Nici nu mi-aş fi dat seama că sunt vegane. Sunt pufoase, cu exterior uşor crocant, cu aromă intensă de banane şi nuci, au crescut frumos, nu sunt uleioase, iar romul şi bicarbonatul şi-au făcut treaba şi au dat o culoare frumoasă brioşelor mele vegane. Eu sunt mulţumită de rezultat şi o să repet experienţa pentru nişte vegani simpatici. S-aveţi poftă!

briose sus