Vine vara, rău îmi pare! Sincer cred că pe întreaga planetă nu există persoană care să deteste atât de mult, atât de visceral, vara, soarele, solstiţiul de vară, temperaturile înalte şi orice alte elemente conexe la fel de mult ca je (desigur, excepţie fac înotul şi pielea bronzată în nuanţe ciocolatii – Doamne, ce bine arată picioarele bronzate!).
30 de grade? Nu, mulţumesc. Le prefer cu minus oricând. Acum înţeleg că „vai, ce naşpa ar fi viaţa fără soare” şi că plante, oxigen, apă, animale, vitamina D, dar parcă e mai drăguţ când e un echilibru, nu? Gen septembrie, echinocţiu, alea, alea.
Creierul meu a intrat în hibernare imediat ce pragul temperaturilor a sărit de 27 de grade. Legumă, vegetală inertă ce am devenit, normal că nu am mai apucat să funcţionez în niciun fel. Nici să mă deplasez până la piaţă nu am mai reuşit pe căldura asta – nu că nu am încercat, dar şi la 7 dimineaţa e moartea afară, iar la ora aia, sincer, nu prea găseşti nimic de cumpărat.
Aşa că strâng din dinţi încă puţin (lasă că îmi iau eu revanşa în decembrie, muhaahahahaa!) şi mă descurc cu resursele limitate din jurul casei. Cum resursele sunt limitate, reţetele şi planificarea meselor ridică şi mai multe obstacole pe lângă clasicul răspuns masculin la întrebarea „ce vrei să mai fac de mâncare?”.
Dar, na, acum trebuie să digere şi pipota ceva, creierul mai funcţionează şi el pe timp de noapte, stimulăm creativitatea cu nuanţele de verde crud ale copacilor din parcul pe care îl văd pe pervaz şi cumva apar şi reţetele salvatoare. Da, uneori sunt şi masochistă şi mai aprind cuptorul pentru nişte pui fript sau o pizza rapidă, dar în mare încerc să mă rezum la reţete simple, sălăţici, smoothies şi sandviciuri.
Aşa a apărut şi…
Sandviciul în lipie cu omletă, rucola şi pesto
Reţetă super simplă pentru leneşi, începători şi oameni care mor de cald ca mine. Se bat 2 ouă medii cu 1-2 linguri de lapte. Se taie felii subţiri o bucăţică de cârnat (mie îmi plac ăia groşi, picanţi, cu multă boia – în stil chorizo). Se feliază 2 ciuperci medii. Se încinge o tigaie mică-medie pe foc mediu. Se stropeşte sau unge cu ulei de măsline, se adaugă feliile de cârnaţi şi ciuperci şi se sotează puţin, cât să îşi schimbe culoarea. Se adaugă ouăle bătute, se presară puţină sare şi piper (mie îmi place să adaug un amestec de piper cu usturoi). Până se încheagă omleta, se unge o lipie cu puţin pesto (verde sau rosso – amândouă sunt yummy) şi se feliază o roşie mică. Se întoarce omleta şi pe cealaltă parte, apoi când este gata pot urma doi paşi, în funcţie de gustul fiecăruia:
- se lasă omleta să se răcorească puţin
- se adaugă imediat peste lipia pregătită
În primul caz, se adaugă feliile de roşii şi frunze proaspete de rucola. Pentru aromă suplimentară, mie îmi place să adaug şi ceapă prăjită şi deshidratată (e ultima minune pe care am descoperit-o). Se rulează şi se consumă în stil şaorma, doar că e mult mai sănătoasă.
În al doilea caz, se poate adăuga brânza, caşcaval sau parmezan – acestea se vor topi frumos, apoi se adaugă celelalte ingrediente (roşiile, rucola, ceapa prăjită, după caz şi preferinţe).
Nu exageraţi cu asezonarea pentru că pesto e deja sărat, rucola e sărată şi picantă prin natura ei, cârnatul are şi el sare.
Cam asta e. Ideal se serveşte la micul dejun pentru că are conţinut proteic ridicat (ouă, cârnat, ciuperci, brânză) şi ţine de foame mai multe ore. Merge şi la prânz, la pachet, rece sau cald, însă la cină nu aş recomanda pentru că are totuşi un conţinut caloric ridicat şi nu pică bine nici la somn, nici la siluetă.