Nu ştiu exact care este denumirea corectă a acestei băuturi revigorante, tot ce ştiu e că oţetata sau oţeţata este ceva ce am redescoperit după mulţi ani şi că îmi răcoreşte acum dimineţile de vară.
Pentru că organismul meu se înverşunează de câte ori poftesc la o ceaşcă de cafea, a trebuit să caut soluţii energizante pentru începutul zilei, care să nu îmi facă rău şi care să îmi strunească cheful de viaţă/muncă/învăţat (că tot mă pregătesc pentru admitere). Pe lângă clasicele limonade, sucuri proaspete de citrice cu morcovi şi mere, ceaiuri fierbinţi cu ghimbir şi petale de trandafir, acum mă bucur din plin de o băutură nepretenţioasă.
Prin iarnă am primit în dar de la Elena o sticlă de oţet de mere cu cătină pe care am tot lăsat-o să prindă praf pe rafturi deoarece încă nu mă inspira să o pun în valoare.
În salate folosesc oţet balsamic, în cantităţi mici – nu prea suport mirosul de oţet pentru că îmi declanşează amintiri neplăcute (când eram la creşă o supraveghetoare mi-a ars picioarele cu esenţă de oţet ca să „îmi scadă febra” – sensibilitatea s-a resimţit 20 de ani, iar pielea mi-a rămas depigmentată; mulţumiri multe, dragă doamnă!).
Din fericire, tot o amintire din copilărie a reuşit să mă împrietenească din nou cu oţetul. Mai demult la micul dejun tata mi-a făcut un fel de limonadă pe care a acrit-o cu oţet de mere, care mi-a plăcut. Mult.
Nu am mai repetat reţeta pentru că oţetul de mere din supermarket numai din mere nu e făcut. Este de fapt un acid acetic sintetizat în laborator (apropo, atenţie la sarea iodată, care tot în laborator se face!), cu aromă de mere – moarte curată pentru corp.
Tot împiedicându-mă de oţetul special, mi-am zis că va trebui să rup sigiliul într-o zi şi să înfrunt „monstrul”. Ceea ce a fost o idee foarte bună! Oţetul de mere cu cătină făcut la Mănăstirea Nera este o bază excelentă pentru noua mea băutură preferată. Înainte să îmi pregătesc oţeţata agit bine sticla ca să se omgenizeze amestecul (cătina se depune pe fundul sticlei, dar e un lucru normal şi natural). Apoi adaug într-o cană de 250ml câte 1 lingură de miere, 1 linguri de oţet de mere şi restul apă. Amestec bine şi gata! Am obţinut un tonic dulce de care nu mă mai pot sătura şi care mi-a spulberat complet aversiunea faţă de oţet.
Mi-a plăcut atât de mult încât acum vreau să îmi fac propriul oţet. Da, da, I’ll always be a do-it-yourself kinda’gal!
