M-a cuprins o uşoară anxietate pentru că văd cum vara se grăbeşte să plece şi încă nu sunt pregătită să las în urmă ceea ce mai are de oferit. Zile însorite pentru grădina mea (în care tocmai am plantat nişte răsaduri firave), roade bogate de sezon pe care nu simt că le-am pus în valoare, sentimentul de vacanţă care m-a însoţit prea puţin anul acesta şi culoarea predominant verde a naturii de care ochii mei nu se mai satura sunt doar puţine din lucrurile de care o sa îmi fie dor.

Pentru a profita din plin de ultimele zile ale lui august mi-am propus să folosesc tot ce mi-a rămas prin grădină în bucate grozave care să răsfeţe papilele şi retina. Azi vedeta principală e rozmarinul.

Ştiu că pot să îl adăpostesc şi pe el în casă peste iarnă, într-o jardinieră frumoasă şi elegantă, dar voi aţi încercat aşa ceva cu patru pisici colocatare? Astea mici rad tot ce se poate. Ultima victima a fost un mic dafin care s-a uscat complet după ce mimozele mele i-au ronţăit ultimele frunzuliţe. Aşa că rozmarinul a hiberna în curte sub paie şi zăpadă. Dar nu îi plângeţi de milă, este puternic, a rezistat şi anul trecut – e băiat puternic.

Pentru focaccia asta minunată am folosit câteva crenguţe mari de rozmarin şi ulei de măsline din belşug. Iar când am crezut că am pus suficient, am mai adăugat puţin, ca să fiu sigură de gust şi aromă. Nu m-a dezamăgit.

Citeşte şi...  Cinnamon rolls

Am cernut 500g făină albă într-un castron mare. Separat am amestecat 250ml apă cu 100ml ulei de măsline (ţine la îndemână sticla pentru că vei avea nevoie de ea şi la final), 20g drojdie proaspătă şi 1 linguriţă zahăr (poţi folosi şi miere). Am amestecat făina cu un praf de sare, apoi am încorporat amestecul de drojdie şi am frământat bine până când am format un aluat elastic, omogen, care nu se lipeşte de mână (pentru asta mai poţi adăuga ulei). Am acoperit castronul cu folie alimentară şi am lăsat aluatul să crească 30 de minute.

În timpul ăsta am cules vreo 5 crenguţe de rozmarin, le-am spălat şi le-am tocat frunzele grosier. Am încins cuptorul (mediu spre mare, cam 200°C) şi am tapetat cu hârtie de copt o tavă adâncă. Am transferat aluatul în tava pregătită, am presărat frunzele de rozmarin tocate şi sare grunjoasă, apoi am stropit din belşug cu ulei de măsline şi am presat cu degetele pentru a oferi un aspect rustic, dar şi pentru a fixa oarecum rozmarinul. Am mai lăsat focaccia să crească 15 minute, apoi am dat-o la cuptor cam 30 de minute, până s-a pătruns şi s-a rumenit frumos.

Ador pâinea asta rustică italiană. Şi merge cu o grămadă de alte ingrediente: anşoa, pătrunjel, roşii uscate, măsline, usturoi, ceapă caramelizată, cimbru, dafin, busuioc, salvie, ciuperci sălbatice… Parcă iar îmi vine să mă apuc de frământat.