Se face că toamna era în toi, când într-o seară scumpa și draga mea prietenă Adina, prezentă la recital, desigur, scria pe grup-chat-ul nostru de pe Facebook: „Mi-e poftă de mici. Și sunt la Festivalul Enescu. Ca o doamnă. Unde mănânc și eu niște mici buni la ora asta?”. Ne-a bușit râsul pe noi, celelalte cumetre de la capătul firului. Plănuiam următorea noastră întâlnire ca între fete. Am ales să mergem totuși la libanezi, preferații noștri.
Dar treaba cu micii m-a bântuit câteva zile. Mi-a făcut poftă. Nu mai mâncasem de mult timp și chiar vroiam să știu și eu unde se mănâncă, domn’le, mici buni în București!?
Hai la Mahala!
Am început să îmi întreb parte masculină a prietenilor mei și mi s-a răspuns instant: La Mahala! „Cum nu știi? Se mănâncă bine acolo. E în Centrul Vechi. Și e ca pe vremuri. Și au prețuri bune.”
Apoi, desigur, am început, ca o femeie autentică, să îmi bârâi masculul la cap: „Hai, mergem? Când mergem? Hai că vreau mici! E numai vina Adinei, dar hai să mergem!”
Până l-am convins, am mers mai întâi cu un prieten drag, cel care îmi recomandase locul. Era deja de-al casei, se știa cu oamenii de pe acolo, știa lucrurile bune care nu erau trecute în meniu, dar pe care le poți comanda. Am luat și eu berea casei, apoi am așteptat nerăbdătoare porția de mici. Nota 10, m-am săturat cu două bucăți și o porție de cartofi prăjiți (cartofi, cartofi, nu din ăia din pungă). Prietenul meu și-a luat chifteluțe cu piure și murături (un gogoșar umplut cu varză). Eram chitită să fur murături de la el când am auzit ce și-a comandat, dar când am văzut gogoșarul și am mai simțit și miros de oțet, am zis pas și mi-am pus pofta în cui. Mare greșeală!
Partea a doua. L-am convins până la urmă și pe mon amour să mergem să mâncăm și noi ca hipsterii un lunch în bodega La Mahala. Asta, după ce am dat năvală iar prin anticariate (e posibil să avem o problemă: ne cam plac cărțile! Mult.) De data asta ne-a întâmpinat un băiat serios, cu barbă, care nu ne-a pus la dispoziție „meniul secret”. „Altă garnitură în afară de cartofi prăjiți nu aveți?” „Nț.” Ok. Nașpa. Ce să zic?! Venisem chitită să iau fasolea și cârnații proaspeți care mi-au fost lăudați de băieți. Voiam să încerc și eu chifteluțele și un borș. Nu s-a putut.
Pentru că data trecută ospătarul care ne-a servit a insistat să încerc pastrama de oaie (când am ținut-o pe a mea cu micii), am comandat asta. Iar iubitul meu și-a luat cârnați de Pleșcoi. Cu cartofi prăjiți. Pentru că altă garnitură nu se poate. Și pentru că mi-am promis că nu mai uit să comand și salată când mănânc în oraș, am cerut și o porție de murături. Am așteptat ceva vreme până a venit mâncarea. Ne terminasem berile. Nici urmă de ospătar. Bucătarul făcea deja spume în bucătăria deschisă pentru că băiatul nu venea să ridice mâncarea. Din fericire, mâncarea nu se răcise și când am văzut ce bunătăți se aflau pe platoul de lemn, Niagara era neglijabilă față de glandele mele salivare.
De departe, de departe cea mai bună pastramă pe care am mâncat-o în oraș. Fragedă și suculentă, incredibil de aromată, cu gust autentic de carne de oaie. De obicei evit să comand așa ceva pentru că, pe lângă faptul că e scumpă, primești ceva gen talpa de la pantof, tare, plin de zgârciuri și cu atâtea condimente de nu mai înțelegi nimic din gustul cărnii. Asta era gătită perfect. Mai bună decât ce fac eu acasă și ce am văzut la mama. Cârnații au fost și ei foarte buni, picanți, au alunecat bine cu berea proaspătă. Berea casei se află iarași pe lista mea de recomandări. Dar, dacă nu ești fan bere, te poți răsfăța și cu vin la pahar. Ador localurile care înțeleg că e bine să vândă și vin la pahar, pentru că uneori nu ai nevoie mai mult de atât. Iar dacă ești singur sau doar cu o persoană, cine bea o sticlă de vin la o masă? Mai ales când e vorba de prânz. Încă o bilă albă pentru bodega La Mahala.
Și vreau să dedic un paragraf gogoșarului. Omg! Eu nu mănânc gogoșari. Îi detesc. Îmi provoacă greață numai mirosul. Oțetul iarași se află pe lista mea de NO-NOS. DAR gogoșarul ăsta e ceea ce trebuie. Gustul de oțet e discret, amestecul de varză și morcovi din interior este dulce-acrișor și alături de gogoșar e cea mai bună combinație de murături pe care le-am mâncat în oraș. Da, fac fițe. Știu. Mie îmi plac alea în saramură, făcute de mama. Și cam atât. La restul zic pas. Ăsta merită. Încercați-l. La Mahala se paradează multe borcane cu tot felul de murături făcute in house. Și borșul tot in house e făcut. Mulți oameni cer câte un pahar de poftă.
Sub privirile bucătarului, care a fost mereu atent la clienți, am savurat o masă gustoasă și sățioasă. Mă bucur foarte mult că există localuri cu mâncare românească făcută ca la carte. Jos pălăria!
Nu am reușit să plecăm fără să comandăm și o porție de plăcintă cu brânză sărată, care ne-a pândit din fereastra bucătăriei în timp ce ne luam masa. Am comandat o porție și am împărțit-o la doi pentru că eram deja sătui, dar muream de poftă. E fost divină! Poate cea mai bună plăcintă din oraș. (În caz că vă întrebați, încă îmi caut „locul cu plăcinte preferat” – adică ceva de nișă, doar cu plăcinte). Am căzut de acord că nu e cazul să ne chinuim trupurile atunci și să mai încercăm și celelalte plăcinte (pentru că deja eram ghiftuiți), ci că o să ne întoarcem o dată. Și încă o dată. Și încă o dată pentru a încerca și celelalte plăcinte, și „meniul secret”, și noutățile care tot apar pe pagina lor de Facebook. Și să schimbăm berea cu vinul, ca doar se face frig. Și de ce nu? Cu o țuică fiartă. Ca la prima noastră întâlnire.
La final, am așteptat iar după băiatul cu barbă să ne aducă restul. 40 de minute. Huge NO-NO! Și prietenii mei s-au lovit de el într-o seară. A încurcat comenzile. Unii nu au primit mâncare deloc. Unii au primit mâncare rece. Cred că soluția, până la urmă, e să mergi la fereastra bucătarului să îi spui ce vrei să mănânci, să îl întrebi de specialități și de meniul zilei, să îl rogi să îți facă un semn când e comanda gata. Sau să ai noroc să fie ceilalți băieți pe tură.
Și, pentru că toată povestea a pornit de la mici, vă recomand încă un loc bun cu mici buni, da’ buuuuni: o bodeguță de lângă Piața Obor, unde mereu este plin, coadă, cu greu prinzi o masă liberă. Mai multe detalii găsiți aici. I-am testat în repetate rânduri, întrucât acolo îmi fac piața săptămânal. Așa că înainte să îmi fac plinul la legume, bag și 2-3 mici de poftă. Nota 10!
Mergeți și voi la Mahala. Se mănâncă bine. Unde? Bodega La Mahala se află într-un gang pe str. Covaci la nr.6-8.
La recomandarea unui bun prieten, aleg sa fac o iesire la Bodega „La Mahala”, din centrul vechi, pe strada Covaci. „Atmosfera de bodega veche, romaneasca, bere la butoi, zacusca fara de cusur si placinta cu branza, toate facute in casa, mancare gatita, gratar…”
Sun, cu o saptamana in avans, sa fac rezervare: la terasa, afara, pentru 6 persoane. Confirmata.
In ziua cu pricina, ma suna unul din cei 5 cu care urma sa ne intalnim, ca a ajuns mai devreme, sa-i spun detaliile rezervarii. Inchid, pentru ca mai apoi sa revina cu vestea ca rezervarea nu este facuta, n-au gasit pe lista, dar ca s-a rezolvat.
Ajung si eu, ma asez la masa nerezevata dar rezolvata, scot telefonul si sun, pe acelasi numar unde am facut rezervarea, sa aflu detalii.
Picate, detalii picante, cel putin condimentate: „Aaa, probabil ca s-a umplut (!!!) foaia de rezervari (!!!) si au aruncat-o, au facut alta.” Alta pe care se aflau doar 3 rezervari.
Probabil ca nu le place sa fie plin, ca nu se descurca un bucatar, o ospatarita si mai era un ospatar, receptionist, scriitor de rezervari pe foaie, ceva era, ca era acolo, dar nu l-am vazut toata seara cu vreo farfurie in mana, plina sau goala, nici sa schimbe vreo scrumiera sau sa debaraseze.
Lume la mese, ca la bodega, miercuri seara: plin.
– Zacusca!
– Aaa, nu avem.
– Pai, daca cer platou (care include zacusca), ce-mi aduceti?
– Salata de vinete.
– !@#$, bine, salata de vinete.
…
– Salata?
– De varza alba.
– Dar nu e in meniu.
– Nu e, dar avem.
…
– Jumari!
– Aaa, jumari nu avem.
– !@#$, ok, mici.
– Chifla?
– Nu, turta la plita.
– Aaa, nu avem turta la plita.
– !@#$, cu cartofi prajiti.
…
Daca tot am luat-o pe calea mahalalei, sa mananc ce-as fi mancat daca ma duceam la bodega din piata, dar fara sa consum timp pe rezervari si consultat meniu.
Dupa ce s-a scurs vreo ora, cu tot cu pofta ce-am poftit, doar cu bere si vin, ne gandeam sa cerem nota si sa mergem la un gyros, o shaworma, ceva din mahalalale altor popoare.
N-am reusit sa scapam, a inceput sa vina mancare.
Intai salatele, sa fie siguri ca nu plecam.
Salata de varza…cu marar. Unii nu mananca cu marar. Alta, nou-nouta, fara marar.
S-a mai mancat pastrama de oaie, doua portii, una cu salata verde, una fara salata verde, bucatarul simte cine are nevoie si cine nu. Cam tare, s-au plans consumatorii. Si cam prea bine facuta.
Ficatei de pui la tigaie: Prea bine facuti. Poate erau crispy, dar nu scria in meniu.
Mici: cam bine facuti. Intuneric, lumina slaba, greu sa-i nimeresti pe gustul tuturor.
La o farfurie, mustar langa mici, la alta farfurie, fara mustar.
Nu mai era loc, de atatia cartofi, si pentru o lingura de mustar, probabil.
Eh, suntem noi prea pricinosi.
S-a mancat tot, ca la bodega stiu sa-ti creeze starea necesara sa savurezi niste bucate, oridecare, oricum si oricand aduse.
O Cola adusa calda, desfacuta si cu paiul infipt in ea, „va aduc gheata imediat”…
Pe nota de plata, salata de varza era „Salata verde”, ca doar nu era in meniu, iar salata de vinete s-a incadrat la „Fasole batuta”, ca nici dansa nu era in meniu.
Fata care ne-a servit are potential, s-ar putea descurca, cred ca si buctarul, daca n-ar veni toate rezervarile, de pe foaia de rezervari, care se umple si trebuie golita.
Daca as vrea sa descriu, in putine cuvinte, bodega „La Mahala”, ar fi:
Locul unde vrei sa mananci zacusca, dar mananci salata de vinete si platesti fasole batuta!
P.S. – La naiba, am uitat complet de placinta, macar sa fi intrebat daca are.
Multumesc pentru comentariul detaliat. Cu siguranta o sa aprecieze si ceilalti cititori. Da, ai dreptate, la capitolul servicii stau cam prost. Noi ne intoarcem pentru mancare (care de fiecare data a fost buna) si, de obicei, incercam sa alegem ore mai putin „populare” ca sa nu fie aglomerat. Am patit si noi o faza cand eram intr-un grup de prieteni si s-a intamplat ca unora sa nu le aduca mancarea deloc, iar altora sa o aduca mai tarziu decat celorlalti. Vedeam cum facea bucatarul spume ca nu primise comenzile in totalitate si la timp. Chiar au de lucrat mult la capitolul servicii.