M-am ferit multă vreme să fac pancakes (clătitele americane). Cred că nu prea eram sigură de tehnică şi pe de altă parte credeam că sunt foarte buuuneee şi că nu o să mă mai pot abţine de la ele. Cu partea a doua am avut dreptate – sunt demenţiale! Iar tehnica e cât se poate de simplă. Noroc cu Elena care m-a convins să le fac – „Sunt foarte uşor de făcut! Hai, încearcă şi tu!„. Ceea ce am şi făcut acum nişte ani, iar într-o perioadă nu trecea weekend fără pancakes la micul dejun sau brunch.

Deşi preferatele mele au rămas cele cu banane caramelizate, bacon crocant şi sirop de arţar, uneori mai ies outside the box şi încerc şi alte variante – de exemplu, pancakes cu făină de hrişcă.

De data aceasta am ales fructe proaspete (afine) pentru un mic dejun rapid. Da, exact, mic dejun. În fiecare dimineaţă jonglez cu diverse sarcini (pregătim pacheţelul pentru serviciu, hrănim pisici, urcăm 9 etaje pe scări şi, desigur, pregătim micul dejun – nu, nu mi-am dezvoltat personalitate multiplă; mă însoţeşte moldovanul meu iubit) şi uneori prepararea micului dejun devine o provocare – orezul cu lapte nu se fierbe suficient de repede, toaster-ul mai arde pâinea, cafeaua dă în foc. Aşa că reţetele rapide sunt soluţia ideală.

Pentru pancakes ai nevoie doar de 300ml de lapte (proaspăt, integral sau lapte bătut – yum!), 2 ouă mari, 200g de făină (albă sau integrală – merg amândouă), 2 linguri de ulei sau unt, 1 praf de sare, 200g de afine şi 1 linguriţă praf de copt.  Se amestecă bine laptele cu ouăle, sarea, uleiul sau untul. Apoi se încorporează făina (adăugată în ploaie, ca să nu apară cocoloaşe), se amestecă bine până se omogenizează. La final se adaugă praful de copt şi se amestecă puţin să se împrăştie bine în tot aluatul. Atenţie! Amestecatul excesiv după adăugarea prafului de copt îl poate dezactiva, iar clătitele nu vor mai fi pufoase.

 

 

Cum să faci pancakes?

Se încinge o tigaie antiaderentă bine, se unge cu puţin ulei. Eu folosesc o pensulă de silicon – foarte utilă pentru controlul grăsimii folosite în tigaie. Apoi se adaugă o cantitate din aluatul de clătite.  Eu folosesc un polonic mic de aprox. 50ml, dar poţi varia cantitatea în funcţie de cât de mari vrei sa fie clătitele. Apoi se presară afinele – mie îmi place să acopăr cât mai mult din suprafaţa clătitei cu afine. Când începe să se închege uşor aluatul la suprafaţă şi apar bule de aer, e timpul să întorci clătita. Eu de obicei le prăjesc aprox 1 minut pe prima parte şi 30 secunde pe a doua parte – dar aici diferă intensitatea focului, grosimea tigăii, cantitatea de aluat pe care o adaugi în tigaie.

Mie îmi place să lipesc 2-3 clătite unse bine cu caramel sau dulceaţă de lapte (de aia nici nu adaug zahăr în aluat). Chiar dacă pozele nu arată aşa de bine (mă grăbeam, desigur, să le devorez 😀 ), rezultatul e de nota 20. Încearcă şi tu şi spune-mi dacă nu e printre cele mai mişto combinaţii de ingrediente pentru micul dejun.

Mai vreau să încerc şi savoury pancakes (cele sărate) – poate cu roşii uscates au somon afumat. Ţie ce fel de pancakes îţi plac: dulci sau sărate?