Vara nu e deloc prietena mea și nu mă satur să spun asta. Nu ne înțelegem la temperatură, ore de lumină, ploi, insecte. Totuși, ca să fiu corectă, o să recunosc că are și vara beneficiile oferite de natură: fructe și legume proaspete.

Dacă ar fi să aleg un singur motiv pentru care aștept să vină vara este acesta: să am mereu fructe și legume proaspete de sezon. Deși îmi plac foarte mult și cele exotice, mă simt mult mai legată de cele românești cu care m-am obișnuit de copil.

Cu dovleceii nu prea mă înțelegeam, dar pofta vine mâncând și iubirea se învață. Parcă așa era, nu? Țin minte că mama încerca să mă păcălească să mănânc dovleceii în ciorbă. Eu îi devoram pentru că în mintea mea îi credeam cartofi, dar când simțeam gustul mi se părea atât de nașpa că aproape plângeam. Da, mama tăia cartofii și dovleceii la aceeași mărime, iar culoarea fiind similara în ciorbă… na, ce să facem?

Am iertat-o pentru păcălelile astea pentru că totuși m-a învățat să îi accept în alte preparate. Dovleceii umpluți cu carne (cu mult sos de roșii și smântână) și chifteluțele de dovlecel au devenit preferatele mele.

Acum nu mă limitez și încerc să folosesc dovlecei în cât mai multe rețete. Grădina lui tata e doldora de dovlecei și în fiecare vară încerc să fac ceva nou. Anul trecut am facut blat de pizza cu dolvecel, chifle, paste cu dovlecel și usturoi, tarte – posibilitățile sunt nelimitate.

Citeşte şi...  Quesadilla cu pui

Apoi, după ani și ani, am descoperit supa asta fantastică. Deja mare amatoare de supe creme (nu-i de mirare că mă pricep așa bine, doar cea mai citită rețetă de pe blog e supa cremă de linte – e demențială), mi-am creat câte una pentru fiecare sezon. Primăvara linte, toamna ciuperci, iarna praz. Și a venit vremea verii să își adjudece cea mai râvnită supă cremă: cea de dovlecei cu mentă.

Răcoritoare și incredibil de aromată, supa de dovlecei se poate consuma rece (de fapt, cei mai mulți chiar așa o preferă) sau caldă. Cum deja v-am obișnuit, rețeta este ușoară, simplă, pe buget, foarte bună și pentru începători, pentru bărbați și pentru femei, pentru prânz sau cină.

Supă cremă dovlecei cu mentă

Se încing 3 linguri de ulei de măsline într-o oală de 3 litri. Se adaugă 2 cepe mici, tocate grosier, și 1,5kg dovlecei, tocați grosier. Se sotează puțin apoi se acoperă cu un capac să se înăbușe timp de 2 minute. Se adaugă 1,5 litri de apă (recomandat e să fie măcar caldă, dacă nu fierbinte). Se lasă la fiert suficient până când dovleceii să devină moi – nu mai mult de 10 minute. Se stinge focul, se adaugă smântână pentru gătit (100-200ml, după gust; sau se poate evita dacă ești la dietă) și se asezonează după gust. Se adaugă o mână de mentă proaspătă – de asemenea, cantitatea variază după gust. Se pasează cu blenderul. Se servește caldă sau rece, cu crutoane.

Citeşte şi...  Cidru de mere aromat

A fost ușor, așa-i? Dacă nu ai mentă în grădină, e bine că acum se găsește cam în orice supermarket, dar și la florării și în piețe găsești ghivece cu mentă de diferite soiuri, la prețuri accesibile.

A venit vara, deci trebuie să refac și eu rețeta asta. Mai ales că Bogdan îmi tot spune de câteva luni încoace că de abia așteaptă să vină sezonul supei de dovlecei. În sfârși a venit.