E bine să ştii că în viaţă fiecare om are fetişul/viciul lui. Al meu este mâncarea. Aşa că mi se întâmplă de multe ori să îmi pierd timpul pe bloguri culinare, să jinduiesc după deserturi, băuturi şi alte minunăţii apetisante, apoi să dau iama în bucătărie şi să cook my ass off.
Aşa se face că zilele trecute băleam pe tastatură rătăcind pe blogul lu’ Mazi şi am dat peste reţeta ei de tartă cu căpşuni şi fistic, pe care a făcut-o de mai multe ori vara trecută şi din care am avut plăcerea să ronţăi. Şi ca să nu las amintirile să mă răscolească prea mult, am lăsat căldura să se ducă şi, la ceas de noapte, am încins cuptorul şi am încropit o tartă delicioasă cu ingredientele pe care le aveam la îndemână.
Deşi aveam poftă de un desert cu nucă, experienţa de anul trecut m-a convins că prunele şi migdalele fac casă bună şi aşa a apărut reţeta asta.
Pentru aluat am amestecat în robotul de bucătărie 400g de făină cu 200g de unt rece, 2 ouă mici, 50g de zahăr, un praf de sare şi 2 linguri de rom negru. Am întins aluatul format şi l-am aşezat într-o formă de tartă (din aia mare de la Ikea) – teoretic aluatul trebuie să stea 30 de minute la frigider (sau la congelator cum recomandă Jamie), dar eu mai sar peste pasul ăsta când mă grăbesc şi ghici ce? Tarta tot iese bună. Am înţepat aluatul cu o furculiţă şi am încins cuptorul. Am copt tarta în orb (pune hârtie de copt peste aluatul din formă, apoi umple-l cu bile de copt sau boabe de fasole – Gordon recomandă orezul, dar practic merge orice leguminoasă cu greutate; depinde de tine ce vrei să sacrifici) timp de 10 minute.
În timpul ăsta am topit 50g de unt (am ţinut cont de sfatul lu’ Mazi şi l-am lăsat să devină auriu – yummy!), apoi l-am amestecat cu 1 linguriţă de extract de vanilie.
În alt castron am amestecat 2 ouă cu 50g de migdale măcinate, 2 linguriţe de amidon, 3 linguri de iaurt grecesc, 2 linguri de zahăr brun şi am adăugat peste ele untul aromat răcit.
După ce am scos tarta din cuptor am îndepărtat boabele de fasole, am umplut-o cu 600g de prune fără sâmburi şi am turnat peste ele amestecul de migdale. Am copt-o până s-a închegat bine şi am savurat-o cu fierbinte cu îngheţată de vanilie peste ea.
Îngheţata de vanilie m-a dus cu gândul la plăcinta de mere (combinaţie irezistibilă pentru mine). Aşa că data viitoare reţeta asta va suferi din nou modificări: o să schimb prunele cu mere şi migdalele cu nuci. Şi la fel cum ne îndemna Mazi, zic şi eu: pieţele sunt pline de fructe proaspete şi parfumate, nu-ţi fie frică să experimentezi!
