Se știe deja că deserturile turcești (de fapt cele arăbești) și cele mediteraneene sunt un vis incredibil de dulce. Privind cu jind la vitrinele magazinelor turcești unde găsești tăvi întregi de baclavale, sarailii și cataifuri, adesea m-am lăsat sedusă și mi-am golit acolo portofelul să mă răsfăț.
De fapt, cred că e o idee foarte bună că baclavalele și restul sunt așa scumpe pentru că altfel am da-o cu toți în diabet și nu ne-ar mai urni nimeni din fața tăvilor doldora de prăjituri. Cu nucă, fistic, sirop de zahăr sau miere, cu foi de plăcintă sau tăieței – moartea! Moartea dietelor. Prefer să renunț la orice desert pentru o săptămână ca să mă bucur de minunățiile astea turcești.
Oricum, slăbiciunea mea ce mai mare rămâne cataiful. La Sultan se găsește un cataif interesant cu brânză care se servește fierbinte. Mai îmi place foarte mult și cataiful cu caimac de la Fadel. Și desigur de la Agapitos – se pare că și grecii fac desertul ăsta (se numește kadaifi). Nu știu ce au tăiețeii ăia de îmi provoacă asa o slăbiciune, dar îi ador. Ador si sarailiile.
Am eu un noroc că atunci când caut sau îmi doresc ceva apar așa niște dificultăți. Am crezut că mi se pare, dar deja devine o regulă. Deci mi s-a pus pata pe tăiețeii ăștia. Și cum până de curând se găseau pe toate drumurile, brusc au disparut. Dar, din fericire, în timp ce mă plimbam pe străzi (cu treabă, desigur) m-a atras mirosul de carne de oaie dintr-un magazin turcesc. N-aveam mulți bani la mine, magazinul nu avea POS și mi-era jenă să plec cu mâna goală după ce vânzătorul turc (sincer, cine poate să reziste să nu cumpere de la turci? s-au născut negustori, parcă) m-a amețit de tot cu minunatele produse din magazin. L-am întrebat de tăiețeii de cataif. Avea.
Super! Cu 12 lei mi-am luat un blat de tăieței de vreo 400g, gata copți. Mi-a explicat cum să îi prepar. Aveau și cruzi, de fapt, era un aluat, dar mi s-a părut atât de complicat de pregătit, încât am zis că pentru prima încercare merită să o iau mai ușurel. Și așa am făcut.
Kataif/Cataif turcesc cu sirop de lapte și nucă
Deși pe pachet scria că trebuie să faci un sirop din 1kg de zahăr (!!!) și 1,5 litri apă (sau lapte), plus ceva mirodenii, eu am lăsat-o mai ușurel că am zis că încă îmi iubesc ficatul (plus că m-am chinuit așa mult în ultima vreme să nu mai mănânc zahăr și prostii). Am redus semnificativ cantitatea de zahăr.
Așa că am topit 500g de zahăr într-un litru de lapte integral (nu găsesc nicio noimă pentru laptele degresat sau semidegresat – și așa-zisul lapte integral tot degresat e, dar parca mai are oleacă de gust). Am pus laptele pe foc și l-am lăsat să clocotească vreo 15 minute ca să scadă ușor. Am adăugat 1 lingură zeamă de lămâie – așa scria și în instrucțiuni, probabil ca să mai taie din dulceață. Am amestecat și l-am lăsat deoparte să se răcească. Am avut emoții pentru că știam că zeama de lămâie brânzește laptele, dar nu am pățit așa – doar i-a dat gust.
Am așezat tăiețeii așa cum i-am scos din pachet (pachetul are 400g de tăieței) într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Am turnat peste ei laptele îndulcit și i-am lăsat așa câteva ore. O să vezi că deși se creează o mică baltă de lapte pe lângă tăieței, aceștia îl absorb absolut pe tot. La final am presărat cam 100-150g nucă măcinată (aș fi pus fistic, dar nu aveam și muream de poftă să fac pentru prima oară cataif).
Atât de simplu este. Se taie apoi felii și se savurează pe deplin.
Ce aș face diferit?
Deși au absorbit tot laptele și s-au înmuiat suficient, tăiețeii ar mai fi ”înghițit” lapte. Așa că dacă îți plac de obicei prăjiturile foarte însiropate, poți să adaugi 1,5 litri de lichid așa cum scrie pe pachet. Aș folosi tot lapte, nu văd de ce aș strica tăiețeii ăia așa buni cu apă chioară. În schimb, zahărul mi s-a părut suficient. Poate chiar data viitoare o să pun mai puțin.
Doamne, nici nu pot să îmi imaginez cum ar fi fost dacă aș fi pus tot kilogramul de zahăr la un litru de lapte! Cred că leșinam după prima îmbucătură. Așa că uneori e mai bine să trecem și prin filtrul propriilor preferințe atunci când ni se pare ceva dubios la o rețetă.
O să repet rețeta?
Cu siguranță. Este foarte ușor de făcut. De abia aștept să încerc și cu fistic. Și cu apă de trandafiri. Și curmale. Și caimac. Câte variante!
Este cu siguranță un desert delicat, care se mănâncă cu măsură și rar. Mai răruț, că-i mai drăguț, nu? Parcă așa era vorba. Dar merită pe deplin.
