Îmi aduc aminte de o povestioară dintr-o carte scrisă de Jerome K. Jerome (din „Trei într-o barcă” dacă nu ma înşel) despre un nefericit pe care l-a dat nevastă-sa afară pentru că a îndrăznit să aducă acasă o bucată de brânză puturoasă. Mi s-a părut strigător la cer pentru că sigur se poate găsi loc pentru o bucăţică de gorgonzola, de parmezan, de brie, de roquefort sau de stilton în frigiderul unei case în care toate vietăţile trăiesc în armonie. Chiar şi neiubitorii de brânză (Thank you, sweetie, că nu mi-ai aruncat împuţiciunile la gunoi şi că din când în când mai capeţi curaj să şi guşti din ele).
Cum demult vroiam să încerc să împrietenesc două din alimentele mele preferate (brânzeturile şi pastele) într-o budincă cremoasă, am scotocit după reţete şi m-am oprit pe leblogpiquant.com. Deşi am plănuit mult momentul pentru când se va întâmpla reţeta cu pricina, am ajuns prin a urma sfatul Elenei David şi am executat-o când am atins pragul „vezi că ţi se strică brânza în frigider”. Pardonnez-moi că nu am avut bacon. Pun pariu că se întâmplă şi la case mai mari.
Aşa că am fiert 250g de fusilli în apă cu sare. Am făcut un rântaş dintr-o lingură cu vârf de făină şi 50g de unt, pe care l-am subţiat cu 1 cană mare de lapte. După ce am amestecat bine şi am obţinut un sos gros, am lăsat să fiarbă 10 minute (nu suport făina crudă) şi am adăugat brânzeturile. Ce am avut eu prin casă au fost: un premix pentru fondue cumpărat de la Lidl în săptămâna dedicată Oktoberfest (200g, am folosit jumătate – it was not good, mi s-a părut prea albicios şi cam fără gust), 1 mână de parmezan ras şi 150g de gorgonzola. Am adăugat şi un praf de nucşoară şi de piper, apoi am amestecat bine până când s-au topit şi combinat bine.
Când pastele au fost gata, le-am scurs bine şi le-am adăugat în sosul de brânză. Le-am tăvălit bine ca să le acopăr complet. Pentru că nu îmi plăcea culoarea albicioasă, am bătut 2 ouă (din producţia găinilor noastre grăsune) şi le-am turnat peste paste. Le-am dat la cuptorul preîncălzit pe temperatura maximă (aprox 200°C sunt suficiente, cuptorul meu e mai special :P) şi am dat pastele atâta timp cât le-a trebuit să se închege oul şi să se rumenească uşor.
A fost bun. Şi da, a mâncat şi neiubitorul de brânză împuţită.
P.S.: Corectaţi-mă dacă am menţionat greşit cartea pentru că tare aş vrea să mai recitesc întâmplarea cu pricina.
