Cred că pizza a fost printre primele lucruri pe care am învăţat să le fac. În liceu şi în facultate era mâncarea mea preferată şi nu trece săptămână fără să încing cuptorul pentru o pizza.
Mai mult „nevoia” m-a împins să fac asta pentru că nu pot spune că mi-a plăcut vreodată pizza livrată, iar în oraş încă sunt în căutarea pizzei mele preferate. Asta pentru că pofta de pizza nu vine întotdeauna însoţită şi de cheful de a face pizza.
În timp, gustul mi s-a format, am câteva reţete preferate, dar practic dipoziţia îmi dictează pofta. Blat subţire sau pufos, cu multă brânză sau mai „dietetică”, carnivoră sau vegetariană, sănătoasă sau foarte foarte junky – le-am încercat pe toate şi sunt sigură că există varianta potrivită şi pentru tine, indiferent de dispoziţia în care te afli. Şi ştii care e partea cea mai bună? Că o poţi congela, anticipându-ţi pofta, pentru ca mai apoi să ai parte de cina rapidă pe care o visezi.
Aşa am ajuns la minunăţia asta de blat. Într-un bol mare am amestecat 250g de făină, cu 100g apă călduţă, 15g de drojdie, 2 linguri ulei de măsline, 1 linguriţă de sare şi 1 linguriţă de zahăr. Am frământat bine, apoi am mai adăugat făină şi ulei de măsline cât să nu mi se lipească aluatul de mâini. Separat am tocat mărunt câteva frunze de salvie şi câţiva căţei de usturoi (2-3 de fiecare, dar poţi pune mai puţin dacă vrei o aromă subtilă) şi le-am încorporat în aluatul pregătit. Am întins aluatul în tava de pizza şi l-am uns cu pesto rosso (din roşii uscate).
Pentru că aluatul va fi foarte aromat, nu am vrut să îl maschez cu alte gusturi puternice. Am folosit ca toppinguri felii de roşii proaspete, ou bătut cu oregano şi busuioc uscate, un cârnat uscat subţire, feliat şi puţină mozzarella dată pe răzătoarea mare. Deşi nu îmi place mozzarella în general pentru că mi se pare că nu are gust (hei, eu iubesc brânzeturile franţuzeşti, alea de îţi mută nasul rău), cred că e brânza ideală pentru pizza şi lasagna. Se topeşte foarte frumos şi împrumută arome de la celelalte ingrediente folosite.
Poftă de pizza bine coaptă
Pizza se coace simplu. În cuptorul încins la maximum (ideal e la 300-400°C, dar nu toată lumea are cuptor profesional sau piatra pentru pizza), până când aluatul se rumeneşte şi brânza se topeşte.
Te încurajez să îţi găseşti propria ta variantă, pentru că nu toate gusturile sunt la fel. De asemenea, ţine minte că o poţi congela după ce o asamblezi – ceea ce e foarte folositor pentru o vizită neaşteptată sau o petrecere cu prietenii. Pe bune, vreau să întâlnesc persoana care refuză o felie de pizza aburindă.