Până să vă dau reţeta super simplă şi rapidă pentru crema de cappuccino, vreau să vă povestesc cu ce mi-am mai umplut timpul în ultima vreme.
De câteva săptămâni tot încerc o chestie perversă. Perversă pentru mine cel puţin. Nu mai cumpăr dulciuri. Deloc. Încă din toamnă am început să reduc treptat cantitatea de dulciuri şi snack-uri, produse de patiserie şi alte tentaţii unsuroase, gustoase şi burduşite de calorii. Şi se pare că funcţionează.
Pentru că îmi pregătesc corpul pentru maternitate, iar asta durează, am decis să renunţ şi la băuturile spirtoase (adio, prietene drage!). Tot de dragul maternităţii, mi-am zis că un copil sănătos are nevoie de o mamă sănătoasă şi că ar fi bine să mai îmi mişc fundul de la calculator pentru că pe termen lung efectele se vor resimţi. Nu mai am douăj de ani, sedentarismul îşi spune cuvântul, bla, bla bla. E din ce în ce mai bine.
Dar am rămas o gurmandă, o foodie, o persoană care îşi găseşte plăcerea în a găti şi a cumpăra ingrediente dubioase pentru a le transforma în reţete demenţiale. Aşa că prefer să fac flotări şi abdomene şi să merg pe jos, decât să mănânc trei frunze pe post de salată. Ce poveste mişto a început vreodată cu „Mâncam o salată când…”?
Aşa că la fine de săptămână îmi permit să mă recompensez că am fost cuminte şi nu am cumpărat prostii. Tot timpul am crezut că mâncarea făcută în casă e mult mai gustoasă, satisfăcătoare şi sănătoasă decât orice poţi cumpăra în afară. Şi mă bazez pe chestia asta pentru că am trăit-o (acum nişte ani am reuşit să slăbesc vreo 30kg când am început să gătesc).
Weekendul acesta nu a fost excepţie, iar pentru că a fost Ziua Îndragostiţilor am ales să fac ceva special şi sexy: cremă de cappuccino.
Reţeta – cremă de cappuccino
Se face că frunzăream zecile de cărţi de bucate care prind praf la mine în bilbiotecă. Toate au semne pentru reţetele preferate sau pe care vreau să le încerc, dar nu mai ajung la ele. Cu toată povestea „weekendul e făcut pentru recompense” am decis să iau la rând reţetele care mi s-au părut interesante şi să le pun în aplicare. Aşa se face că dintr-o carte de reţete italieneşti a răsărit crema de cappuccino.
Pentru că reţeta originală mi s-a părut că necesită o cantitate mare de cappuccino, am ales să o adaptez puţin (mai ales că plicurile acelea conţin şi zahăr) şi să înlocuiesc o bună parte cu cacao clasică. În plus, nu ştiam dacă o aromă pregnantă de cappuccino este ceea ce îmi doresc. Mi-am asculatat instinctul şi a ieşit minunăţia din poză. Desigur poza nu îi face dreptate, va trebui să mă credeţi pe cuvânt 😀
Mai întâi se amestecă 50g de amidon, cu 50g de cacao clasică (crudă sau olandeză, nu instant – aia instant conţine zahăr), 125g de zahăr şi 45g de cappuccino (din acela din plic; majoritatea plicurilor au 15g, deci 3 plicuri). Se pune 1 litru de lapte rece într-un vas cu fundul dublat. Se adaugă ingredientele uscate în lapte, amestecând încontinuu cu telul pentru a se evita formarea cocoloaşelor. Se pune vasul pe foc şi se amestecă din când în când cu telul. După ce laptele dă în clocot, e nevoie să amesteci mai des să nu se prindă crema de fundul vasului. Se lasă câteva minute să se răcească, apoi se transferă în vasele în care vrei să serveşti crema. Acestea se dau la rece. Crema se poate consuma rece sau la temperatura camerei. Se poate servi cu frişcă, cremă de vanilie sau sos de ciocolată.
Cel mai bine e să foloseşti un vas special pentru fiertul laptelui (cu fundul dublat), teflonat (sau cun un alt strat non-aderent). Mie îmi plac vasele de ceramică. M-am îndrăgostit de ele de când le-am descoperit – nu se lipeşte nimic şi se curăţă cât ai clipi.
Cu siguranţă o să mai repet reţeta asta, dar nu o să mă rezum la aroma de cappuccino. Poate data viitoare o să o fac cu lapte de migdale şi vanilie sau cu fistic (pastă şi mărunţit). Posibilităţile sunt nelimitate.
Iar în loc de încheiere vă spun că e cel mai fin şi lejer desert pe care le-am mâncat în ultimul timp. Are o textură încredibil de mătăsoasă, uşor aerată, fină. Aroma subtilă de cappuccino se împleteşte perfect cu gustul de cacao şi lapte. Nu este foarte dulce, cred că următoarea dată o să pun doar 100g de zahăr ca să vedem daca mai pot reduce cantitatea fără să modific gustul. Partea cea mai bună este că se face incredibil de repede. Mai mult de 10 minute nu durează. Perfect pentru Ziua Îndrăgostiţilor, nu?
Sper ca anul ăsta să scap de „blestemul tortului” şi să revin din nou la pregătirea unor deserturi preferate (sub formă de tort). De abia aştept să încerc şi tortul de cappuccino de la BBC Good Food.
